Pr. dr. Costel Burlacu – în prezent preot paroh al Parohiei Brâncuşi, protoiereu al Protopopiatului Sector 6 Capitală și profesor la Seminarul Teologic din București. S-a născut la 24 noiembrie 1974. A studiat la Seminarul Teologic Ortodox din Roman apoi la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. A obţinut titlul de doctor în teologie în anul 2011, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna“ din Sibiu. Din 2004 şi până în prezent este profesor la Seminarul Teologic Ortodox din Bucureşti. A fost hirotonit  preot pe seama paraclisului Seminarului Teologic Ortodox  din Bucureşti în 2005. Din 2005 până în prezent este preot spiritual la seminar.