Importanța recunoștinței

Importanța recunoștinței

Evanghelia din Duminica a XXIX-a după Rusalii ne relatează vindecarea celor zece leproși. În omilia sa, Părintele Costin Dinu, vorbind despre vindecarea acestora,  a evidențiat dimensiunile recunoștinței. Prezentăm mai jos un fragment din predica sa:

Drept măritori creștini, Evanghelia de astăzi ne arată importanța recunoștinței (…) Cei zece leproși se aflau la marginea orașului, în carantină, așa cum prevedea legea lui Moise. Pe lângă suferința trupească acești oameni purtau și o suferință sufletească a singurătății.

Domnului Iisus Hristos i se face milă de ei, dar Sfânta Evanghelie de astăzi nu spune că I-a vindecat, ci venind la ei îi trimite la preoți așa cum prevăd regulile vechi testamentare, preoții fiind cei care puteau confirma vindecarea bolii și aprobau întoarcerea lor în comunitate.

Pe cale, spune sfânta Evanghelie, mergând s-au vindecat, ceea ce dovedește credința cu care ei au primit acest îndemn. Se vede de aici că nu este suficient să mergi numai la preoți ci trebuie să ai și credință.

Toți s-au vindecat însă numai unul s-a întors să mulțumească și atunci Mântuitorul întreabă: „Dar ceilalți nouă unde sunt?” (Luca XVII, 17).

Domnul Hristos nu avea nevoie de mulțumirea leproșilor. Dumnezeu nu are nevoie de mulțumirea noastră, este Creatorul întregii făpturi. Însă Dumnezeu este prin Sfânta Treime, iubire, iubire interpersonală, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt și din iubire L-a creat pe om. Sfânta Scriptură ne spune că Dumnezeu se bucură pentru un păcătos care se pocăiește și la fel se întristează atunci când îi întoarcem spatele, când El ne toarnă Harul Său iar noi ținem paharul sufletului nostru cu gura în jos, pentru că simțurile noastre sunt închise la darurile Sale spirituale.

Omului modern îi place să creadă că tot ceea ce are este obținut cu propriile sale puteri și că este stăpânul vieții sale și este prea mândru să accepte că fără ajutorul lui Dumnezeu nimic nu ar avea.

Trebuie să ne întoarcem cu iubire către binefăcătorii noștri. Prin nerecunoștință pierdem comuniunea cu Dumnezeu și cu semenii noștri; prin recunoștință nu facem altceva decât să ne îmbogățim nu numai cu acel ajutor, ci să ne îmbogățim sufletește, câștigând pe cel de lângă noi și rămânând în comuniune, în dragoste frățească.